Povestea spridușei Ella (Mihaela, 12 ani)

Demult într-o pădure trăia un spiriduș foarte drăguț pe nume Elli, dar trăia singur deoarece era foarte timid și nu voia sa locuiască in sătucul din apropiere.

Lângă sătuc era un frumos palat, iar în acel palat trăia o spiridușă foarte frumoasă pe nume Ella, care, din păcate  trebuia să se căsătorească cu un prinț elf pe nume Marv pe care nu îl iubea, dar ea nu numai că nu îl iubea, mai mult decât atât, avea și o mamă foarte rea pe nume Merlina care voia neapărat nunta aceasta pentru a avea mai multă putere.

Într-o zi, ea se duse în pădure să culeagă fructe și văzu casa spiridușului.

Se apropie ușor de ea și îl văzu pe Elli la geam. Acesta se îndrăgosti de ea și ea la fel, iar când auzi Merlina se înfurie și dădu un blestem asupra ei. Ella devenise o broască, dar spre norocul ei putea vorbi. Când Ella văzu ce s-a întâmplat cu ea, fugi repede în pădure sperând să se întâlnească cu Elli chiar dacă nu făcuse cunoștință.

Ea nu mai găsi casa lui, așa că se puse pe un buștean și începu să plângă, iar Elli o văzu și se duse la ea.

Ella îi spuse ce se întâmplase, iar lui i se făcu milă de ea și o întrebă cum poate să dezlege blestemul, iar ea îi spuse ce trebuie să facă:

- Pentru a dezlega blestemul trebuie să te duci și să îmi aduci cea mai mare floare din tot regatul!

- Dar eu unde pot găsi acea floare?

- În sera de la palat, dar poți intra doar cu acordul Merlinei.

- Va trebui să inventăm un motiv, zise Elli.

La palat totul era bine, Merlina le spusese tuturor că prințesa Ella s-a îmbolnăvit și nu poate să mai iasă din camera ei. Dintr-odată la ușă se auzi un bocănit, Merlina se duse să vadă personal cine îndrăzni să vină la ușa sa.

-Bună ziua, Maiestateata voastră!

-Bună ziua!

-Mă scuzați de deranj, am aflat că aveți nevoie de un grădinar pentru florile din minunata dumneavoastră seră!

-Ai aflat bine, chiar avem nevoie de un grădinar pentru sera mea. Te anganjez!

-Mulțumesc!

După lăsarea serii, Elli se furișă ușor în seră și fură floarea, i-o dăduse Ellei și ea a rupt blestemul.

Când răsări soarele, Elli și Ella au mers la palat unde, au pedepsit-o pe Merlina, iar Marv și-a găsit o nevastă și au trăit fericiți  împreună cu Elli și Ella care s-au căsătorit și ei în mijlocul pădurii. SFÂRȘIT.

Povestea prințesei Anabella (Irina, 15 ani)

            Demult, într-un tărâm îndepărtat, într-o peșteră de la poalele muntelui, trăia vrăjitoarea Casandra, alături de fiica sa, Anabella, în vârstă de 15 ani.

Într-o zi, sătulă de insistențele mamei sale de a deveni și ea rea  și de a învăța tot felul de vrăji, Anabella a așteptat ca mama ei să o trimită după ingrediente pentru poțiuni ca să poată fugi de acasă.

Ajungând Casandra acasă și văzând că fiica acesteia este de negăsit, învăluită de furie, a invocat o vrajă asupra tinerei, de a nu putea vorbi până nu va fi cerută în căsătorie de un prinț.

Anabella merse cât merse, peste dealuri, peste văi, zi și noapte, până ajunse într-o pădure. Căutând un loc unde să se adăpostească, a găsit o scorbură. Tânăra locui în acea scorbură timp de 5 ani, hrănindu-se cu fructe de pădure și ciuperci.

Într-o seară, vrând să se ducă la izvor să bea apă, întâlni un prinț de care se îndrăgosti. Prințul, văzând cât de frumoasă este se duse să vorbească cu ea, dar aceasta nu putuse să scoată nici o vorbă. De atunci, prințul se hotărî să o ceară în căsătorie pe Anabella. În acel moment, vraja se rupse, iar tânăra putu vorbi din nou. Cei doi se mutaseră la palat, făcând o nuntă mare, la care a fost invitată și Casandra, care, văzând cât de fericită este fiica sa, se hotărî să devină bună și să se mute cu aceștia.

             La această nuntă au fost chemați toți sătenii și au petrecut trei zile și trei nopți, dacă nu cumva petrec și astăzi.

Prințesa și vrăjitorii (Maria, 6 ani)

Erau odată ca niciodată un împărat și o împărăteasă. Aceștia aveau o fiică pe nume Mia care era foarte bună cu animalele.

Iepurașii veneau, cățelușii, florile din pădure simțeau, copăceii  erau veseli, soarele strălucea, pădurea întreagă era toată fermecată.

Într-o zi s-a dus în pădure să culeagă fragi și mure. Mereu mergea în pădure să îl vadă și pe prințul Cloid.

 El stătea acolo,  într-o căsuță pentru că iubea mult natura. A venit atunci și un iepuraș grăsuț și roșu. Erau și niște flori. Pădurea s-a înveselit. Soarele mai tare a strălucit pentru ca să fie mai mare. Cerul era albastru.

S-a dus mai departe. Mia a întâlnit-o pe spiridușa care era și ea bună cu pădurea, era înveselită de copaci și de soare.

 A zis spiridușa Ella:

- Dragă, vino la mine!

- De ce? De ce spiridușă Ella?

- Vin vrăjitorii cei răi! Adică vrăjitorul și vrăjitoarea!

- Vai, vai, vai!

- Fugi, fugi, fugi!

Dar vrăjitorii au prins-o.

- Ha, ha, ha! Nu ai cum să scapi!

- Aaaaaa...!

Au închis-o într-un turn foarte înalt. Ea nu putea să coboare. Era acolo o scară,dar era numai pentru urgențe și era mereu era păzită.

Într-o noapte, când vrăjitorii dormeau adânc, Mia a coborât încet scara. Luna stălucea puternic. Când s-a făcut dimineață s-au trezit vrăjitorul și vrăjitoarea. Ei au văzut că prințesa a scăpat. Au alergat să o prindă.

Mia a ajuns într-un colț îndepărtat. Acolo s-a întâlnit cu prințul Cloid:

- O, mă urmăresc un vrăjitor și o vrăjitoare. Salvează-mă de cei doi, te rog!

            Prințul a luat sabia și i-a atacat. Cu ajutorul animalelor i-a învins. 
          Cloid și Mia s-au gândit să facă o nuntă, au făcut copii și au locuit într-un castel de pe o plajă.

Floarea neprețuită (Ana, 12 ani)

A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit, un împărat și o împărăteasă. Aveau o împărăție mare și bogată, iar toți îi respectau. Împărăteasa era atât de frumoasă, că la soare te puteai uita, dar la dânsa ba. Nici împăratul nu era mai prejos. Erau amândoi tineri.                               

      Aveau însă o problemă, nu puteau avea copii. Împăratul își dorea din tot sufletul să aibă un copil, un moștenitor. Au mers la mulți vraci, dar fără rezultat. Într-o bună zi, au mers la un vraci renumit, se spunea că nu era problemă pe care el să nu o poată rezolva. Ajunși acolo, îi povestiră problema lor. Vraciul spune că, pentru ca împărăteasa să aibă rod în pântec, trebuie să mănânce petalele unei flori, dar acea floare este greu de găsit. Până acolo e drum lung și mulți nu au reușit să treacă acele primejdii. Împăratul spune că va face orice pentru a lua acea floare.

      Se pregătește, își ia o traistă cu merinde și alege cel mai bun cal din împărăția sa. Pornește la drum, merge cât merge și deodată, începe să se cutremure pământul. Era o creatură fioroasă, cu 3 capete,

gata să se ia la luptă cu împăratul. Împăratul scoate sabia și din trei lovituri, creatura rămâne doar cu un cap. Îl implora să nu îi taie capul și îi zice că în schimb îi va da o sabie de aur. Împăratul acceptă și primește noua sabie. Merse, trecuse dealuri și munți și se întâlni, de data asta cu o creatură cu 7 capete. Împăratul luptă mult cu ea, dar până la urmă creatura rămase cu un cap. Îl implora să o lase sa traiască în schimbul unei săbii de diamant, iar el a acceptat. A mers 3 zile și trei nopți, acum fiind aproape de floarea neprețuită, care era apărată de un balaur cu 12 capete. Îl găsi, era imens, dar împăratul își luă inima în dinți și începe să lupte. S-au luptat 3 zile și trei nopți și creatura mai avea un singur cap, amândoi fiind obosiți. O vrabie veni pe acolo și balaurul îi propuse că, dacă îi va aduce un cioc de apă, îi va da un inel neprețuit, pe când împăratul îi spuse ca îi va da un leș de balaur, ce ar sătura 100 de vrăbii și ar mai rămâne. Vrabia îi aduce apă și împăratul îi taie capul balaurului, luând apoi floarea. Era o floare neprețuită și a luat-o cu mare grijă, punând-o în traista sa și merse spre palat. Ajuns, îi dă împărătesei floarea, iar apoi ea rămâne însărcinată.
    Născu un fiu și crescând se făcea mai frumos și mai frumos. Împăratul și împărăteasa au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, dacă nu cumva trăiesc și azi.

Omul de zăpadă care s-a topit (Maria, 6 ani)

Era odată o fetiță pe nume Laura. Într-o zi a făcut un om de zăpadă: i-a pus nas dintr-un morcov, gură și ochi din nasturi, căciulă dintr-o găleată și un fular, apoi i-a dat un dar.

               A doua zi s-a dus la prietenul său, omul de zăpadă, dar când a ieșit din casă a văzut că s-a topit. Așa că s-a gândit să facă altul. L-a făcut dintr-un bulgăre mare, unul mijlociu și unul mic. L-a făcut exact la fel: tot nas din morcov, tot gură și ochi din nasturi, un fular roz, din mătasă și o căciulă mov, tot din mătase. A mai făcut unul, la fel, dar cu fular mov, din mătase și căciulă roz, din mătase.

Oamenii de zăpadă nu au rezistat mult, la primăvară s-au topit. Dar astfel au ajuns în Țara Zăpezii și au colindat. Fetița a plâns după ei și voia să se transform și ea în om de zăpadă, să se topească și să ajungă în Țara Zăpezii. Și-a dorit din inimă, așa că s-a îndeplinit dorința ei. Înainde de a pleca, sora ei, Dorothy i-a dat pantofii magici cu care a ajung acasă de la Oz și i-a spus că pentru a se întoarce trebuie să se învârtă de două ori și să spună „Nicăieri nu-i ca acasă! Nicăieri nu-i ca acasă!”.

 Era foarte frig acolo, dar era foarte frumos. A văzut multe cadouri pentru copiii care și-au dorit să devină oameni de zăpadă. A văzut câini de zăpadă, dar și câini reali, unul semăna chiar cu Scooby Doo. A văzut flori de gheață, creme de gheață, școli de gheață, clămițe de gheață cu care te poți răcori și case de gheață. Și-a dorit din inimă să rămână acolo pentru totdeauna.

Sosea ora cinei, iar Laura își dorea să se întoarcă acasă. Îi era dor de părinții ei, fratele și sora ei, de prietena ei, de bunic, bunică și de tot orașul. Așa că s-a învârtit de două ori și a spus: „Nicăieri nu-i ca acasă! Nicăieri nu-i ca acasă!”, apoi a ajuns acasă.

               S-a bucurat că și-a văzut părinții, a luat masa și a trăit fericită până la adânci bătrâneți.