joi, 2 ianuarie 2020

Floarea neprețuită (Ana, 12 ani)

A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit, un împărat și o împărăteasă. Aveau o împărăție mare și bogată, iar toți îi respectau. Împărăteasa era atât de frumoasă, că la soare te puteai uita, dar la dânsa ba. Nici împăratul nu era mai prejos. Erau amândoi tineri.                               
      Aveau însă o problemă, nu puteau avea copii. Împăratul își dorea din tot sufletul să aibă un copil, un moștenitor. Au mers la mulți vraci, dar fără rezultat. Într-o bună zi, au mers la un vraci renumit, se spunea că nu era problemă pe care el să nu o poată rezolva. Ajunși acolo, îi povestiră problema lor. Vraciul spune că, pentru ca împărăteasa să aibă rod în pântec, trebuie să mănânce petalele unei flori, dar acea floare este greu de găsit. Până acolo e drum lung și mulți nu au reușit să treacă acele primejdii. Împăratul spune că va face orice pentru a lua acea floare.
      Se pregătește, își ia o traistă cu merinde și alege cel mai bun cal din împărăția sa. Pornește la drum, merge cât merge și deodată, începe să se cutremure pământul. Era o creatură fioroasă, cu 3 capete,
gata să se ia la luptă cu împăratul. Împăratul scoate sabia și din trei lovituri, creatura rămâne doar cu un cap. Îl implora să nu îi taie capul și îi zice că în schimb îi va da o sabie de aur. Împăratul acceptă și primește noua sabie. Merse, trecuse dealuri și munți și se întâlni, de data asta cu o creatură cu 7 capete. Împăratul luptă mult cu ea, dar până la urmă creatura rămase cu un cap. Îl implora să o lase sa traiască în schimbul unei săbii de diamant, iar el a acceptat. A mers 3 zile și trei nopți, acum fiind aproape de floarea neprețuită, care era apărată de un balaur cu 12 capete. Îl găsi, era imens, dar împăratul își luă inima în dinți și începe să lupte. S-au luptat 3 zile și trei nopți și creatura mai avea un singur cap, amândoi fiind obosiți. O vrabie veni pe acolo și balaurul îi propuse că, dacă îi va aduce un cioc de apă, îi va da un inel neprețuit, pe când împăratul îi spuse ca îi va da un leș de balaur, ce ar sătura 100 de vrăbii și ar mai rămâne. Vrabia îi aduce apă și împăratul îi taie capul balaurului, luând apoi floarea. Era o floare neprețuită și a luat-o cu mare grijă, punând-o în traista sa și merse spre palat. Ajuns, îi dă împărătesei floarea, iar apoi ea rămâne însărcinată.
    Născu un fiu și crescând se făcea mai frumos și mai frumos. Împăratul și împărăteasa au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, dacă nu cumva trăiesc și azi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu