Omul de zăpadă care s-a topit (Maria, 6 ani)

Era odată o fetiță pe nume Laura. Într-o zi a făcut un om de zăpadă: i-a pus nas dintr-un morcov, gură și ochi din nasturi, căciulă dintr-o găleată și un fular, apoi i-a dat un dar.

               A doua zi s-a dus la prietenul său, omul de zăpadă, dar când a ieșit din casă a văzut că s-a topit. Așa că s-a gândit să facă altul. L-a făcut dintr-un bulgăre mare, unul mijlociu și unul mic. L-a făcut exact la fel: tot nas din morcov, tot gură și ochi din nasturi, un fular roz, din mătasă și o căciulă mov, tot din mătase. A mai făcut unul, la fel, dar cu fular mov, din mătase și căciulă roz, din mătase.

Oamenii de zăpadă nu au rezistat mult, la primăvară s-au topit. Dar astfel au ajuns în Țara Zăpezii și au colindat. Fetița a plâns după ei și voia să se transform și ea în om de zăpadă, să se topească și să ajungă în Țara Zăpezii. Și-a dorit din inimă, așa că s-a îndeplinit dorința ei. Înainde de a pleca, sora ei, Dorothy i-a dat pantofii magici cu care a ajung acasă de la Oz și i-a spus că pentru a se întoarce trebuie să se învârtă de două ori și să spună „Nicăieri nu-i ca acasă! Nicăieri nu-i ca acasă!”.

 Era foarte frig acolo, dar era foarte frumos. A văzut multe cadouri pentru copiii care și-au dorit să devină oameni de zăpadă. A văzut câini de zăpadă, dar și câini reali, unul semăna chiar cu Scooby Doo. A văzut flori de gheață, creme de gheață, școli de gheață, clămițe de gheață cu care te poți răcori și case de gheață. Și-a dorit din inimă să rămână acolo pentru totdeauna.

Sosea ora cinei, iar Laura își dorea să se întoarcă acasă. Îi era dor de părinții ei, fratele și sora ei, de prietena ei, de bunic, bunică și de tot orașul. Așa că s-a învârtit de două ori și a spus: „Nicăieri nu-i ca acasă! Nicăieri nu-i ca acasă!”, apoi a ajuns acasă.

               S-a bucurat că și-a văzut părinții, a luat masa și a trăit fericită până la adânci bătrâneți.